Just Blues

blues, folk, americana si alte radacini

Archive for Iunie 2009

Daft Punk altoit pe-o muzicuta blues

Posted by Victor pe 26/06/2009

Cantautorul canadian Benjamin Darvill (aka Son of Dave) a cantat la armonica si mandolina in Crash Test Dummies, iar din 2000 s-a dedicat proiectului personal “Son of Dave”. Muzica pare sa fie, vorba cronicarului, „o combinatie de R&B modern, hip-hop si un electro ascutit, totul invaluit intr-o atmosfera de blues”. Ca sa nu mai punem la socoteala efectele de beat box si muzicuta sa cu ecouri din culturile de bumbac. Ascultati cum suna un cover dupa unul dintre hiturile frantuzilor de la Daft Punk, dupa care, spre comparatie, puteti auzi si orginalul.

Son of Dave – cover dupa Daft Punk, „Harder, Better, Faster, Stronger”

Daft Punk – Harder, Better, Faster, Stronger

Anunțuri

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

Hobo-kitch sau hobo-pe-bune?

Posted by Victor pe 12/06/2009

Are aproape 70 de ani si intrega sa viata s-a mutat dintr-un colt in altul al lumii, traind din muzica, dar si din munci sezoniere.  A fost inginer de sunet, a mers in anii ’60 in turnee impreuna cu Janis Joplin si Joni Mitchell, a cantat (e un eufemism pentru „a cersi”) in metroul parizian, iar in 2001 a ajuns sa inregistrze primul album de blues in friguroasa Norvegie. Are deja la activ trei albume (ultimul, din 2008, fiind produs sub labelul Warner Bros.), iar in ultimii ani a devenit o vedeta extrem de mediatizata mai ales in Marea Britanie.

Viata ratacitorului Seasick Steve, biografia sa de „hobo”, a fost pe placul muzicianului si producatorului tv Jools Holland care l-a lansat la BBC, dupa care in 2007 revista „Mojo” il premiaza pentru „cel mai bun debut muzical„. Fireste, imediat au curs invitatiile la marile festivaluri, inclusiv la Glastonbury.

Parerile criticilor privind muzica si mai ales originalitatea lui Steve sunt impartite. Majoritatea revistelor britanice (in UK, Steve a prins extrem de bine) il lauda, dar exista si critici plictisiti de produsul de marketing Seasick Steve, talentatul nedreptatit al soartei. „Seasick Steve ar face bine sa faca o baie, sa-si caute un job si taca naibii odata”, se revolta cronicarul de la „New Musical Express„.

Ascultati-l cantand un soi de slide blues la celebra sa chitara cu 3 corzi si batand ritmul, in stilul lui John Lee Hooker, in cutia din lemn pe care o numeste, in gluma, „Mississippi Drum Machine„. Mie unul nu-mi displace omul asta, chiar daca e destul de evident ca ii place la nebunie sa-si afiseze barba de cersetor si sa se dea in spectacol. Circar sau bluesman in toata puterea cuvantului? Cred ca adevarul e pe undeva la mijloc. Oricum, ca sa intelegeti mai bine piesa de mai jos, va spun ca tatal lui Steve a fost pianist de boogie-woogie.

Posted in Portrete | Etichetat: , , , , , , , , | 1 Comment »

R&B-iste reloaded

Posted by Victor pe 10/06/2009

Andreea Balan zica ca stie blues. Hm… Poate ca a prins cateva acorduri de la tanarul Mos Craciun.

Am facut urmatorul experiment. Am intrat pe pagina cu cel mai des vizitate conturi de MySpace, am filtrat cautarea cu etichetele pentru genul de muzica „blues” in Romania si, oops, am dat peste cateva surprize. Printre Cyfer, Andries si Nightlosers, ce-mi vad ochii? O gasesc pe Andreea Balan (da, adolescenta aceea cu aer de Britney Spears pe care parintii n-o lasau „libera la mare”), plus alte cateva artiste pop-dance aflate pe la inceputurile carierei, gen Adriana Rusu sau Anemona.

Dupa obsesia fatucelor pop de a se autointitula „soul” si „R&B”, chiar daca n-au nimic de impartit cu genurile astea si nici aer de Duffy sau Beyonce nu prea au, mai nou se pare ca vor sa-si puna pe frunte si eticheta „blues”. Da, e minunat! De-acum incolo toti pustii cu ochii pe U si cu urechile lipite de Radio21 se vor imbaia in acorduri din Mississippi. Fara sa stie. Asa le trebuie! Nu vroiam sa ajung la vechea poveste cu „bluesul” sinonim cu disco-ul bun de agatat, pipait etc. Dar iata c-am ajuns si aici. Sau, vorba lui Clapton, „the same old blues”.

Posted in Stiri | Etichetat: , , , , , , | 2 Comments »

Pofta de Jimmy Reed

Posted by Victor pe 08/06/2009

Un articol biografic dedicat lui Jimmy Reed (vezi aici) mi-a adus aminte ca nu l-am mai ascutat de ceva vreme pe chitaristul si muzicutistul care a participat enorm la sporirea bluesului electric si care a influentat major trupe mari de rock blues (The Rolling Stones, The Yardbirds si Greatful Dead). Fara alte povesti inutile, va propun piesa „Ain’t That Lovin’ You Baby” din 1956, ajunsa pe locul al treilea in topul de rhythm and blues din SUA, cea mai buna pozitie ocupata vreodata de Reed.

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , | 1 Comment »

Un Jimmy Page cu degetul strambat de Renne Zellweger

Posted by Victor pe 07/06/2009

 

Despre Jack White voi face vorbire, rockerul indie get-beget care flirteaza de ani buni cu rock blues-ul din anii ’70.

In anii 90, Jack White lucra ca tapiter in Detroit si canta in diverse trupe locale de garage rock. Asa se naste duo-ul The White Stripes, care ajunge sa combine riffurile punk rock cu coveruri dupa Robert Johnson si Blind Willie McTell. Asa se face ca Jack White este comparat cu Jimmy Page. Nu degeaba tapiterul din Detroit ajunge pe locul 17 in topul revistei „Rolling Stone” al celor mai buni chitaristi din toate timpurile.

Chiar daca in acest an a format un proiect in care blues-ul a fost lasat deoparte (e vorba despre supergrupul de rock alternativ The Dead Weather cu solista de la The Kills si chitaristul de la Queens of the Stone Age), White a facut totusi istorie cu The White Stripes, un duo in care a cantat impreuna cu fosta sotie, Meg White. Acum doi ani, grupul a fost nevoit sa amane mai multe concerte dintr-un turneu, in urma atacurilor de panica acuzate de Meg. Va propun un brit-blues cu distorsuri de pe albumul „Elephant” din 2003, disc inregistrat exclusiv cu echipamente construite pana in 1963. Piesa se cheama „Ball and Biscuit”.

In 2005, Jack White porneste o alta poveste muzicala, The Raconteurs. Povestasii din Nashville, Tennessee, canta de zor un blues rock ce aminteste, printre altele, de Led Zeppelin. In 2006 sunt invitati sa deschida cateva dintre concertele lui Bob Dylan, pentru ca peste doi ani sa sustina primul lor recital de la festivalul de jazz din Montreux. Va propun o piesa de pe al doilea album, „Consolers of the Lonely” (mai multe despre acest disc am scris aici). Se chema „Old Enough” si aduce aminte de spiritul The Who. Vioara insa mi-a amintit de bluegrassurile interpretate de White in „Cold Mountain”. In timpul filmarilor din 2003, chitaristul a avut o idila cu Renne Zellweger. Cei doi s-au ales cu un accident de masina, in care White s-a rupt aratatorul de la mana stanga.

Posted in Portrete | Etichetat: , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

A murit regina bluesului, Koko Taylor

Posted by Victor pe 04/06/2009

Koko Taylor (foto: Marc Norberg)

Koko Taylor (foto: Marc Norberg)

Botezata „regina bluesului”, Koko Taylor a murit ieri (3 iunie) in spital la varsta de 80 de ani.

Cu o voce puternica si cu un zambet nelipsit de pe chip,  Koko Taylor s-a impus iute pe scena bluesului dominata de barbati. Are la activ noua albume, un Grammy si multe alte premii pentru blues si contributia sa la muzica americana. A murit intr-un spital din Chicago in urma unor complicatii survenite dupa o operatie. A lasat in urma sa o fata, trei nepoti si trei stra-stranepoti.

S-a nascut intr-o ferma din Memphis, Tennessee, dar s-a lansat pe scena de blues urban din Chicago. Si-a ales numele de scena „Koko” pentru ca iubea la nebunie ciocolata. Ultima oara a aparut in public pe 7 mai la editia din acest an a Blues Music Awards, unde a cantat hitul ei „Wang Dang Doodle” si a primit distinctia pentru Artista anului in bluesul traditional.

A inceput sa cante de mica, acasa, cu fratii si surorile ei, scotand sunete care mai de care din instrumente improvizate, inspirandu-se din bucatile de gospel si de blues auzite la radio. In 1952, ajunge la Chicago insotit de viitorul ei sot, Robert „Pops” Taylor. El se angajeaza la o companie de ambalaje, iar Koko lucreaza initial ca menajera. E descoperita de celebrul compozitor Willie Dixon care ii obtine un contract cu legendarul label Chess Records. Apoi urmeaza fulminanta cariera, in care junge sa cante cu toate numele mari din blues, de la Muddy Waters si Howlin’ Wolf la Buddy Guy si B.B. King.  (articol publicat sub o forma usor modificata in „Cotidianul”)

Posted in Portrete, Stiri | Etichetat: , , , , | 1 Comment »

Montagne russe. Matematica bluesului

Posted by Victor pe 03/06/2009

Armonie blues in 12 masuri

Armonie blues in 12 masuri

 

Un profesor american de matematica, Jason Brown pe nume, si-a pus in minte sa dezlege misterul bluesului.

Mai precis sa explice prin modelare matematica de ce structura clasica in 12 masuri a bluesului a devenit cea mai folosita progresie din muzica moderna, de la rock’n’roll la jazz.

Mai intai, daca vreti sa va faceti o idee ce e cu aceasta progresie armonica de blues, urmariti filmuletul urmator.

Ei bine, profesorul Brown spune ca a gasit cheia succesului enorm al progresiei blues in 12 masuri (structura armonica preluata aproape peste tot in rockul clasic, dar si in country si jazz). El vorbeste despre o structura armonica „perfecta”, care echilibreaza de minune momentele de tensiune cu cele de eliberare, suisurile cu coborasurile, oferind o experienta similara cu cea a calatoriei intr-un motagne russe. „Country-ul nu are are o succesiune fixa de acorduri care sa subintinda toate melodiile, in vreme ce jazzul are o varietate de progresii armonice mult mai mare”, spune Brown.  

Cei interesati de modelarea matematica a structurii armonice a bluesului, pot gasi articolul aici (p. 13-15). Apoi ascultati un blues (un „metablues” daca ma gandesc mai bine) dedicat cui altcuiva decat celebrului „12 Bar Blues”.

Posted in Stiri | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | 1 Comment »