Just Blues

blues, folk, americana si alte radacini

Archive for Februarie 2010

Sufi blues

Posted by Victor pe 25/02/2010

The Derek Trucks Band a castigat acum o luna primul Grammy din cariera la categoria Best Contemporary Blues Album, pentru discul Already Free, ”cel mai accesibil disc de blues-rock din ultima vreme”, zice revista Rolling Stone.

Aflata in ultima vreme cate 300 de zile pe an pe drum, in turneu, trupa vine cu un sound eclectic datorat diverselor influente, de la Allman Brothers Band (unde Derek si-a facut ucenicia) pana la jazz (John Coltrane) si muzica sufi de la granita dintre India si Pakistan.

 Derek Trucks Band, ”Sahib Teri Bandi”

Trupa lui Derek Trucks a implinit 17 ani, iar in 2010 va lua o pauza, rastimp in care Derek va lansa un nou proiect impreuna cu interesanta chitarista Susan Tedeschi, sotia sa din 2001. Cei doi au mai cantat impreuna cand formatiile lor apucau sa-si incruciseze drumurile, sub caciula unui proiect denumit Soul Stew Revival.

 Susan Tedeschi & Derek Trucks, ”Little by Little” (Crossroads, 2007) 

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Alt.country: Allison Moorer

Posted by Victor pe 23/02/2010

Allison Morrer

E altceva decat acel pop country de carton lalait de zor de galonatele Carrie Underwood, Taylor Swift sau Miley Cyrus. Countryul “alternativ” (da, nu doar rockerii au asa ceva!) se intoarce din radacinile americane (de la blues si bluegrass la honky-tonk). Chiar daca prin anii ’90 ar fi vrut sa cucereasca mainstreamul, sa devina un soi de Shania Twain, cred ca lui Allison Moorer i-a venit mintea la cap si a inceput sa se impace cu nisa de “alt-country”.

Proaspata sotie a cantaretului de country-rock Steve Earle, a fost mult timp cunoscuta mai degraba drept “sora mai mica” a cantaretei country Shelby Lynne. Moorer (lansata ca  backing vocal) are in spate sapte albume solo, ultimul fiind recentul Crows, unde renunta la structura fixa din country versuri-refren. Materialul cantatutoarei din Alabama este ”o inspirata combinatie de influente si idei, de la cool jazz la pianul care suna ca-n britpop”, zice NPR (care pune la dispozitie si concertul de lansare al noului disc)

“The Broken Girl”

Poate ca folk-country-rockul ei semiacustic o sa fie se para usor depresiv, dar la ce sa te astepti de la o fetita crescuta de unchiul ei, dupa ca parintii s-au sinucis? Are o diploma in relatii publice, iar de martisor astepta un copil. Va propun inca o piesa de pe penultimul album (un disc de standards), in care Allison Moorer reinvie un blues stravechi, cantat initial de Ma Rainey:

 “Daddy, Goodbye Blues”

Posted in Albume, Portrete, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

The Dude, inapoi in popicarie

Posted by Victor pe 22/02/2010

“Tipul” din The Big Lebowski, are mari sanse sa se aleaga, in sfarsit, cu un binevenit Oscar.  Unul dintre preferatii fratilor Coen, Jeff Bridges suna surprinzator de bine in Crazy Heart.  Semifictiune, semibiopic (scenariul e inspirat din biografia cantaretului de honky-tonk western swing Hank Thompson), filmul curge fara cusur, cu un scenariu legat, cu scene de viata sau de concert nemilos de verosimile si, mai intai de toate, cu o muzica croita pentru The Dude insusi. Coloana sonora e cosemnata de T-Bone Burnett, vinovatul pentru bluegrassul de-ti ia mintile din O Brother, Where Art Thou?, si nu duce lipsa de usoare tuse de blues si gospel.

Bridges intra sub pielea unui cantaret de country ajuns la apusul carierei. Alcoolic si nemaidorit de nimeni (nici de fiul parasit cu 20 de ani in urma, nici de mai tanara jurnalista care-i cade cu tronc), cantaretul de country Bad Black abia reuseste sa mai cante prin vreun club local sau prin vreo popicarie, in vreme ce tanara generatie (Colin Farrell) face bani frumosi dintr-un country de mucava, artificial si fara noima.

T-Bone Burnett a adaptat cu grija orchestrația pentru vocea si timbrul lui Bad Black. ”Unul dintre primele sfaturi pe care mi le-a dat regizorul Scott Cooper a fost sa-mi inchipui ca, daca ar fi existat, Bad ar fi fost cel de-al cincelea om de baza din Highwaymen”, spune Bridges, referindu-se la supergrupul country format din Johnny Cash, Jennings, Willie Nelson si Kris Kristofferson.

Intr-un interviu pt. CBS, Bridges spune ca “filmul s-a nascut acum trei zeci de ani, cand am turnat impreuna cu Kristofferson pelicula Heaven’s Gate. Acolo i-am intalnit pe T-Bone Burnett si pe Stephen Bruton (care a compus, dealtfel, pentru Crazy Heart – n.n.), cand Kris ne-a invitat sa cantam scurte bucati din acel film. Sase luni am tot improvizat seara de seara si am ramas prieteni de atunci. La filmarile pentru Crazy Heart, Stephen (a murit in 2009 – n.n.) a fost langa mine tot timpul, m-a invatat cum sa cant, cum sa fac un solo”.

Ascultati o piesa honky-tonk interpretata de Bridges (in film, este si o versiune in duet cu Farrell), care mi s-a lipit ca scaiul de cochilie si scarita 🙂

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

O juma’ de ora cu pasaroi de curte

Posted by Victor pe 21/02/2010

Merita urmarit documentarul de 30min. cu Yardbirds, formatie considerata adesea, pe nedrept, un soi de „embrion” al lui Led Zeppelin. Cu un solist (si muzicutist) carismatic, cu un Clapton cam snob, un Jimmy Page care canta la bas si un Jeff Beck peste care-a dat norocu’.

Iata cam ce ascultau, prin anii 60, Phoenixii nostri (in afara de Beatles si Rolling Stones) si ce va sa zica o salata de blues, mod, beat si rock psihedelic. In partea a treia a documentarului, ascultati si varianta initiala a lui Dazed and Confused, inainte sa fi ajuns pe laringele lui Robert Plant.

Posted in Portrete, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Pace intre banane: Jeff Beck & Eric Clapton

Posted by Victor pe 20/02/2010

In anii ‘60-’70, concurau plini de ifose la titlul de Cel mai tare din parcare, sectiune chitara electrica. Acum au peste 60 de ani si au pornit in pereche in primul lor turneu.

Jeff Beck, mai noul coleg de scena cu Eric Clapton, explica intr-un interviu in doi din revista Rolling Stone de ce a trebuit sa le albeasca parul in cap ca sa poata sa cante pe aceeasi scena:

We were all trying to be big bananas. Except I didn’t have the luxury of the hit songs Eric’s got.

Clapton confirma:

Because we were enemies, basically.

Eric Clapton & Jeff Beck, Little Brown Bird (O2 Arena, London, 14 febr. 2010)

In anii ’60, Jeff avea suficiente motive sa fie furios pe Eric. In 1965, Clapton paraseste supergrupul britanic Yardbirds (oul din care a iesit Led Zeppelin), fiind inlocuit de Beck. Problema e ca toti colegii de trupa il tachinau, spunandu-i ca “Eric n-ar fi facut asa si pe dincolo”. Clapton insusi se mira cum de Jeff Beck a fost in cele din urma acceptat, pentru ca era un tip “antipatic”. Ar fi fost o chestie sa-i vedem si noi pe cei doi, dar ne vom multumi cu duetul Clapton-Winwood.

Steve Winwood & Eric Clapton, Can’t Find My Way Home (2007)

Posted in Concerte, Portrete | Etichetat: , , , , , , , | 2 Comments »

Ceai indulcit: cel mai bun album al deceniului

Posted by Victor pe 19/02/2010

Are 73 de ani, dar printre bluesmanii de culoare asta inseamna ca mai ai ceva pana la pensie :). I-a inspirat pe Jimi Hendrix, Eric Clapton si Jimmy Page. Dupa ce s-a lansat pe la finele anilor 50, i-a acompaniat pe Muddy Watters, Little Walter si Koko Taylor. A fost pe nedrept neglijat in anii 70, revenind pe cai mari in anii ’80 (o mana de ajutor i-a intins-o Clapton). Ascultati o piesa de pe albumul sau Sweet Tea, ca sa intelegeti de ce Jimi il admira atat de tare:

Buddy Guy este artistul ultimului deceniu, dupa o ancheta realizata de revista Blues Revue la care au raspuns 40 de jurnalisti de muzica blues. Cel mai bun album al deceniului a fost Sweet TeaCD produs in 2001. Despre album s-a spus ca suna a hill contry blues, dar Buddy Guy (legat adesea de Chicago blues, chiar daca a cochetat si cu rockul si R&B-ul) nu prea inghite etichetele.

Dupa el, nici Delta blues nu e o titulatura prea fericita, de vreme ce multi muzicieni nu provin direct de la sursa, din Mississippi, ci din state vecine (Alabama, Louisiana etc.). Asa ca southern blues e suficient pentru Buddy (vezi interviul din buletinul de stiri BluesWax).

Posted in Portrete, Stiri | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Faceti loc in Panteon

Posted by Victor pe 18/02/2010

Caci sosesc inca trei semizei – cantautoarea Bonnie Raitt, chitaristul de Chicago blues Lonnie Brooks si unul dintre cei mai buni muzicutisti ai momentului, Charlie Musselwhite (ne-a vizitat anul trecut), au fost selectati pentru a fi inclusi in Blues Hall of Fame.  

Doua vorbe despre Bonnie Raitt. La cei 60 de ani se poate mandri cu faptul ca e una dintre primele femei care in anii 70 a avut tupeul sa intre intr-un imperiul dominat de masculi, cel al chitarii electrice. Chiar daca are mai degraba un look de cantareata de country si are si concerte acustice, a fost un soi de Joan Jett a bluesului. One hell of a blues lady, zice guitarsite.com. O „bunicioaica a bluesului”, daca imi permiteti. Acum, mai degraba o bunicuta care sprijina tot soiul de actiuni eco si anti-discriminare.

Intrarea celor trei in Panteonul bluesului se va intampla pe 5 mai. Acum 10 ani, Raitt a fost deja poftita in Rock and Roll Hall of Fame si tot cam pe atunci a impartit un Grammy cu John Lee Hooker pentru duetul lor celebru I’m in the Mood. (Sursa: AP)

Posted in Stiri | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »