Just Blues

blues, folk, americana si alte radacini

Archive for Ianuarie 2011

Combat Cajun

Posted by Victor pe 31/01/2011

Într-o fermă veche de două secole (vezi clipul de mai jos), undeva lângă Geneva, trei muzicieni de garage-cajun cultivă ardei iuți, îi vând uscați și la borcan și, pe deasupra, mai vând și țuică făcută din fructele din curte.

Când nu se joacă de-a viața la țară, trioul Mama Rosin străbate festivalurile de muzică tradițională și dansează în pașii sincopați de cajun (two-step). La început, au încercat să cânte blues, dar nu prea le-a ieșit. Fani ai trupelor The Clash și The Velvet Underground, elvețienii francofoni au descoperit că ritmurile drăcești cajun/zydeco li se potrivesc mai bine. Și ca limbă, și ca spirit. Așa că au combinat punkul cu bătrânul cajun și a ieșit ceea ce ei numesc COMBAT CAJUN 🙂

  

   

 

Sufletul trupei sunt cei doi frați de cruce Robin Girot (chitară, banjo, voce, frotteur) și Cyril Yeterian (melodeon, voce). Cei doi se laudă cu ferma lor de lângă Geneva, un fel de ”bayou elevețian”, și sunt necăjiți că în America, cei proveniți din cultura creolă nu mai vor să vorbească franceza și nici să învețe să cânte la instrumentele aduse de strămoșii lor, care învadaseră Louisiana acum două-trei secole.

Oricum, globalizarea funcționează, iar cajunul răsună la fel de bine și în Elveția. Cântat, printre alții, de un libanez care vinde pastă de ardei iuți. ”Acum vânzarea conservelor merge aproape la fel de bine ca CD-urile. E ceva neobișnuit, dar niciodată n-am ținut să trecem drept o trupă convențională. Gândiți-vă, eu am un nume armean, m-am născut în Libia, trăiesc în Elveția și cânt muzică Cajun – nu vi se pare o nebunie?”, spune Yeterian într-un interviu pentru The Guardian.

   

  

  

Anunțuri

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Hora muzicuței. Bluz cu Andreea Bălan și Conectar

Posted by Victor pe 26/01/2011

Mă tot amuză cum ajung rătăciții Google-ului pe nefericitul meu blog, care desigur e înfometat de vizualizări, dar nici chiar așa…

Nu mă miră dacă unii ajung în curtea mea căutând ”coco montoya”, ”ruthie foster”, ”melodii blues”. Dar ia vedeți aici cu ce ciudățenii se mai îndeletnicește lumea (grafia aparține căutătorilor):

  • ”hora muzicutei” (o fi și o ciuleandră a muzicuței?)
  • ”accent muzica cele mai noi melodii” (cred că lipsește un ”k”)
  • ”note musicale ultimul mohican” (trist…)
  • ”site de pe care poti descarca melodi” (e o idee…)
  • ”descarcari muzica bluz” (o fi bulz din ăla de la stână? miam-miam…)
  • ”par pe picioare” (hm, ar trebuie să mai postez și câte un articol mai glossy, de cosmeticale)
  • ”cum ii cheama pe cei 4 memebri ai formatiei blue” (care ”blue”? Aaa, o fi nemții de la Blue System)
  • ”converse bazar la stefan cel mare” (creme, pantofi… clar, trebuie să-mi extind domeniul)
  • ”andreea balan noutati 2009iunie” (anatemă!) – din aceeași categorie: ”concertele lui conectar burning love” (-R, adică) și ”descarca cele mai noi melodii cu andra”
  • ”rod bine” (succes!)
  • ”bluesuri anii 80” (adică Sabrina și Chris Norman și alte lentori de agățat?)
  • ”urechile studentilor” (roșii la examene, pleoștite la restanțe…)

Posted in Stiri | 1 Comment »

Se dedică dlui Dylan și dlui Elvis

Posted by Victor pe 25/01/2011

Am ascultat recent, întâmplător, două bluesuri-tribut. Așa-zise ”bluesuri”, căci unul e un folk dylanesc, celălalt e un alt.country. 

Două dedicații minunate și extrem de diferite.

Syd Barrett, creierul psihedelic din copilăria trupei Pink Floyd, îi dedică o piesă lui ”Mr. Dylan, the king”; Gillian Welch, o cântăreață foarte apreciată de bluegrass și alt.country, își amintește de Elvis și de ”the day that he died”. Prima melodie e ironică, ușor mușcătoare, dar ghicești că ”diamantul smintit” îl aprecia (și poate era chiar puțin gelos) pe Dl Dylan. Al doilea memento e ușor ludic, e subtil, cald și delicat, cumva la polul opus față de zbânțuiala și nervii regelui rock and rollului.

Ascultați-le, comparați-le, gustați-le 🙂

      

   

Chorus:
Cause I’m a poet
Don’t ya know it
And the wind, you can blow it
Cause I’m Mr. Dylan, the king
And I’m free as a bird on the wing 

 

      

I was thinking that night about Elvis
Day that he died, day that he died
I was thinking that night about Elvis
Day that he died, day that he died
Just a country boy that combed his hair
And put on a shirt his mother made and went on the air
And he shook it like a chorus girl
And he shook it like a Harlem queen
He shook it like a midnight rambler,
baby,
Like you never seen

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Infamii cântăreți din dobro și mandolină

Posted by Victor pe 09/01/2011

O gașcă de puștani din Nashville, Tennesee, pornea acum trei ani la drum cu o dubiță prin defileurile din Colorado, pentru a concerta prin baruri și mici teatre în orășele pierdute de lume. Dar se pare că au reușit să convingă repede mult mai multă lume, de vreme ce industria muzicii blugrass i-a premiat pentru cel mai bun debut și cea mai bună piesă de bluegrass din 2007.

După ce-au șters bine praful de pe instrumente, The Infamous Stringdusters au dat un nou timbru bluegrassului, care sună mai proaspăt ca nicicând (mărturii aveți în documentarul de aici). Sextetul din patria country-ului glossy (origine de care nici ei nu sunt prea mândri) vine cu o muzică originală, în care toți instrumentiștii (banjo, mandolină, contrabas, dobro, vioară și chitară) sunt excelenți, se invită unii pe alții la improvizații și se descurcă foarte bine și în postura de soliști.

  

Sursă: thestringdusters.com

 

The Infamous Stringdusters nu se dau în vânt după reluări ale unor piese mai vechi (deși au reînviat piese de hill-billies și chiar un hit de la U2), așa că își compun singuri partiturile, iar ce iese e o muzică săltăreață, vânoasă 🙂 și ideală pentru o petrecere cu dănțuială. Nu degeaba, selectul site PopMatters a decis că cel de-al treilea lor album merită primul loc în topul discurilor de bluegrass din 2010. Eu vă propun un ”Black Rock” de pe al doilea album (2008) al trupei The Infamous Stringdusters:

  

    

       

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Blues de casă

Posted by Victor pe 04/01/2011

Un prieten m-a trimis deunăzi la un site destul de simplu, dar pe care te poți juca de două-trei ori. Un site, pe care îți ”compui” singur versurile și sunetele de muzicuță (desigur, poți alege dintr-un set limitat de versuri și efecte de harmonică).

Încercați-l, e haios :): http://www.thebluesmaker.com/

Mai jos, aveți și un ghid sugestiv:

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , | Leave a Comment »

Cele mai bune albume de blues din 2010

Posted by Victor pe 02/01/2011

Într-un top anual realizat de jurnalistul muzical Keith A. Gordon, primele 5 locuri din clasamentul celor mai bune albume de blues din 2010 ar fi ocupate, în ordine, de:

  • veteranul Buddy Guy, 
  • muzicuțistul Charlie Musselwhite,
  • urmat de Eric Bibb, un maestru al chitarei acustice de country-blues,
  • după care mai vin insolista voce a Janivei Magness
  • și Jimmie Vaughan, un chitarist excelent, care merită la fel de multă atenție precum frate său, celebrul Stevie Ray.

 

  

  

Partea frumoasă e că același cronicar alcătuiește o a doua listă, un Top 10 cu albumele de blues-rock, de unde nu lipsesc Joe Bonamassa și respectatul Jeff Beck, cu un album care combină ariile de operă cu refrenele pop într-o manieră destul de kitchoasă.

În acest clasament am dat, însă, peste un duo tare simpatic (din Kansas), care, deși cântă de vreo 8 ani împreună, abia în 2010 și-a lansat primul album oficial (Flood), așa încât pot fi considerați printre ”revelațiile anului” :). Moreland & Arbuckle (la care se adaugă și bateristul Brad Horner) îl au pe dracul în ei, sunt vitali și ți se înșurubează direct în cord. Că nu prea sunt ei duși la biserică, reiese destul de limpede din clipul de mai jos. Și n-o să fie greu să vă dați seama cât de bine sudați și sunt cei doi doctori în Delta blues, gen pe care îl explorează împreună de prin 2002.

  

  

 

Chitaristul Aaron Moreland a crescut ascultând Led Zeppelin, Creedence Clearwater Revival și Motley Crue, pe când muzicuțistul Dustin Arbuckle, fan al lui Little Walter, dar și al excentricului Son House, stă bine înfipt în rădăcinile muzicii americane, după care sapă de ani buni cu încăpățânare. De aici, o corcitură de ”Mississippi blues electrificat îmbinat cu un soi de rock improvizat”, cum spune Arbuckle. Cum vine povestea cu ”electrificarea”, vedeți mai jos într-o reinterpretare a unei piese vechi din vremea lui Leadbelly:

       

         

 

 

Posted in Recomandari, Stiri | Etichetat: , , , , , , , , , , | Leave a Comment »