Just Blues

blues, folk, americana si alte radacini

Posts Tagged ‘boogie-woogie’

Pinetop Perkins, R.I.P. – s-a dus ultimul mohican al bluesului tradițional

Posted by Victor pe 23/03/2011

Ultimul (după toate aparențele) mohican din bătrânii bluesului din Deltă s-a sfârșit la o vârstă matusalemică. Pianistul de boogie-woogie William ”Pinetop” Perkins s-a stins alaltăieri (21 martie) la 97 de ani, în urma unui stop cardiorespirator, după cum informează BBC

  

 

Laureat Grammy, omul ăsta a cântat live (și a înregistrat albume) până aproape să-și dea ultima suflare. Lăudat de BB King (”știa să cânte la pian, nu glumă”), Perkins a prins cam toată istoria bluesului, de la Sonny Boy Williamson și Muddy Waters până la colaborări mai recente, cum se întâmplă pe penultimul său disc Pinetop Perkins and Friends, unde este onorat de nume unul și unul: Clapton, Sardinas, (Jimmie) Vaughan și alții.

Un mic portret am schițat mai demult aici.

Posted in Stiri | Etichetat: , , , , | Leave a Comment »

Ospatar, un boogie vechi din ’47!

Posted by Victor pe 18/09/2009

“Termenul boogie-woogie era, pare-se, folosit pentru a desemna un prilej de dans ori un loc unde se poate dansa, un local cu muzica live sau un restaurant cu jukebox. Apoi, si-a schimbat sensul, referindu-se la dansul insusi (boogie) si la un tip de muzica specific pentru aceste locuri.

Boogie-Woogie este un gen de blues bazat pe riffuri, respectand de cele mai multe ori structura de 12 masuri. Cel mai adesea este asociat cu pianul, dar poate fi cantat si la chitara sau de catre o formatie. Riffurile sunt interpretate de obicei intr-un registru mai grav, peste care vine un alt strat cu o melodie blues, instrumentala sau vocala, situata intr-un registru mai acut” (David Evans, “The NPR Curious Listener’s Guide to Blues”, 2005)

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Ultimul mohican din Delta blues

Posted by Victor pe 25/08/2009

Cum omul nostru are 96 de ani, n-am mai stat sa verific daca intr-adevar este ultimul in viata din generatia lui Robert Johnson. (Daca aveti alte nume, le astept cu curiozitate.) Pana atunci, vi-l propun pe venerabilul Pinetop Perkins, dublu premiat cu Grammy, care inca mai canta la festivaluri si prin baruri. E drept, cu greu mai distingi ceva din mormaielile nonagenarului.

Bluesmanul nostru s-a nascut pe o plantatie, e analfabet (de fapt, a terminat doar trei clase) si ultimul supravietuitor din familia. Desi nu stie sa citeasca nici cuvinte, nici note muzicale, a inceput sa cante blues la chitara. A fost insa injunghiat in umar de o femeie  (ar fi putut fi o crima pasionala) si desi a supravietuit, a trebuit sa renunte la chitara, asa ca s-a apucat, cu spirit autodidact, de pian.

In anii 30-40, a cantat in Mississippi cu Sonny Boy Williamson, dupa care l-a insotit 12 ani pe Muddy Waters in perioada sa de glorie, fiind dealtfel cel mai apreciat dintre pianistii sai. Mai apoi, a cantat cu fostii tovarasi de trupa in Legendary Blues Band, ramand o lunga perioada intr-un nedrept con de umbra.

Ironia e ca Pinetop Perkins s-a lansat intr-o cariera solo abia dupa 80 de ani, cand s-a dizolvat grupul fostilor mamuti ai lui Waters. Din 1992 incoace, a lansat 15 albume solo (unul pe an), iesind in sfarsit din umbra. Mi-a placut mult cum a raspuns bluesmanul autodidact la clasica intrebare pusa de revista Elmore Ce muziciani v-au influentat cel mai mult?

„Imi plac toti muzicienii de calitate, toti cei care stiu sa cante ca lumea. Imi place boogie-woogie. Nu au existat niste persoane care sa imi dea lectii, am invatat sa cant ascultand discuri. Mi-a placut Pinetop Smith, mi-a placut ce facea. Am cantat cu atatia multi altii, incat le-am uitat si numele”, spune patriarhul bluesului.

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 2 Comments »

Hobo-kitch sau hobo-pe-bune?

Posted by Victor pe 12/06/2009

Are aproape 70 de ani si intrega sa viata s-a mutat dintr-un colt in altul al lumii, traind din muzica, dar si din munci sezoniere.  A fost inginer de sunet, a mers in anii ’60 in turnee impreuna cu Janis Joplin si Joni Mitchell, a cantat (e un eufemism pentru „a cersi”) in metroul parizian, iar in 2001 a ajuns sa inregistrze primul album de blues in friguroasa Norvegie. Are deja la activ trei albume (ultimul, din 2008, fiind produs sub labelul Warner Bros.), iar in ultimii ani a devenit o vedeta extrem de mediatizata mai ales in Marea Britanie.

Viata ratacitorului Seasick Steve, biografia sa de „hobo”, a fost pe placul muzicianului si producatorului tv Jools Holland care l-a lansat la BBC, dupa care in 2007 revista „Mojo” il premiaza pentru „cel mai bun debut muzical„. Fireste, imediat au curs invitatiile la marile festivaluri, inclusiv la Glastonbury.

Parerile criticilor privind muzica si mai ales originalitatea lui Steve sunt impartite. Majoritatea revistelor britanice (in UK, Steve a prins extrem de bine) il lauda, dar exista si critici plictisiti de produsul de marketing Seasick Steve, talentatul nedreptatit al soartei. „Seasick Steve ar face bine sa faca o baie, sa-si caute un job si taca naibii odata”, se revolta cronicarul de la „New Musical Express„.

Ascultati-l cantand un soi de slide blues la celebra sa chitara cu 3 corzi si batand ritmul, in stilul lui John Lee Hooker, in cutia din lemn pe care o numeste, in gluma, „Mississippi Drum Machine„. Mie unul nu-mi displace omul asta, chiar daca e destul de evident ca ii place la nebunie sa-si afiseze barba de cersetor si sa se dea in spectacol. Circar sau bluesman in toata puterea cuvantului? Cred ca adevarul e pe undeva la mijloc. Oricum, ca sa intelegeti mai bine piesa de mai jos, va spun ca tatal lui Steve a fost pianist de boogie-woogie.

Posted in Portrete | Etichetat: , , , , , , , , | 1 Comment »