Divele soul-blues ale lui 2009 (Blues Music Awards, partea a 2-a)

La categoria “Soul Blues Album of the Year”, Irma Thomas, supranumita “regina soul din New Orleans” a castigat cu albumul “Simply Grand”. Pariul discului a fost sa invite pentru fiecare piesa cate un alt pianist, asa ca pe albumul de anul trecut ii puteti asculta, de pilda, pe Dr. John, pe Randy Newman, dar si pe Norah Jones.

Venerabila Irma Thomas a navigat putin in mainstream in anii ’60, epoca de glorie a soulului. Chiar daca n-a devenit la fel de celebra precum Aretha Franklin, i-ati ascultat cu siguranta o parte din hiturile de la acea data. Ca sa va dau doar un exemplu, Irma Thomas canta in 1964 „Time In on My Side” mai dihai decat Rolling Stones. Recunoasterea a venit abia dupa 45 de ani de cariera: acum doi ani, regina soul primea Grammy-ul pentru cel mai bun album de blues contemporan.

De pe ultimul disc, va propun o piesa care te duce cu gandul, vrei nu vrei, la Katrina si New Orleans. De altfel, dupa inundatiile de acum cativa ani, multe albume blues si soul au fost marcate de traumele lasate de uragan. Piesa se cheama „River Is Waiting”. Este o reluare a unei compozitii a lui John Fogerty, cantata intr-o varianta usor dusa spre gospel, gen de care Irma Thomas s-a apropiat mai cu seama in anii ’90.

Etta James (71 de ani) este o veche abonata la premiile pentru soul-blues si blues traditional: pana acum are 17 distinctii Blues Music Awards. Dar poate ca si mai importante sunt cele patru Grammy-uri obtinute pana in prezent. Cu vocea sa contraalto, reuseste un sound aflat la granita dintre jazz, soul si blues, lucru evident chiar in una dintre cele mai celebre piese ale sale, „At Last”. (Piesa a fost interpretata in filmul de anul trecut „Cadillac Records” de catre Beyonce care s-a impaunat atat de mult cu melodia si cu faptul ca a jucat rolul lui Etta James, incat aceasta din urma a inceput sa vitupereze contra interpretarii jalnice a lui Beyonce). Ascultati, insa, alta melodie la fel de celebra, „I’d Rather Go Blind”, lansata in anii ’60 si preluata ulterior de Koko Taylor, Rod Stewart, Paul Weller si, ati ghicit!, Beyonce.

Adrien Brody + Beyonce = blues electrificat

Chicago blues, chitari amplificate, muzicuta lui Little Walter, urletele gigantului Howlin’ Wolf (vezi clipul de mai jos), povestea don juanului Muddy Watters, Willie Dixon si geniala sa „Hoochie Coochie Man”. Le gasiti pe toate in musicalul „Cadillac Records„, lansat in decembrie 2008. Istoria electrificarii bluesului si a promovarii sale la radio e vazuta prin ochii lui Leonard Chess (Adrien Brody), producatorul care a pariat pe Muddy si compania. La usa labelului evreului indragostit de rhythm’nblues si rock’n’roll mai bat Etta James, interpretata de Beyonce, dar si Chuck Berry.

Povestea lui Chess, care initial trebuia sa fie jucat de Matt Dillon, nu e o capodopera cinematografica: are un fir epic liniar si personaje schematice. Muzica face insa toti banii, plus fragmentele, romantate ce-i drept, de istorie muzicala. Puneti mana pe film, ca merita.