Just Blues

blues, folk, americana si alte radacini

Posts Tagged ‘muzica’

Glossy de Nashville vs. Americana

Posted by Victor pe 06/04/2010

MTV-ul genului country, Country Music TV, cu sediul in Nashville, Tennessee, a anuntat ieri nominalizarile pentru premiile anuale acordate celor mai bune videoclipuri country ale lui 2009 (decernarea va fi in iunie).

E de la sine inteles ca pentru CMT Music Awards au fost selectate clipuri glossy, cu tipicuri anume (barbatul Marlboro cu chitara in poala, femeia apetisanta, cu par lung si bucalat) si cu un strident parfum de comercial (Carrie Unterwood, Taylor Swift sau Keith Urban banuiesc ca va suna familiar).

Am ales, totusi, doua clipuri care nu dau pe-afara ca originalitate vizuala, care probabil ca nu vor pupa nici un premiu, dar propun un alt fel de country (ma rog, puteti sa-i spuneti americana sau chiar country alternativ), un sound mai firesc, iesit usor din canoanele din Tennessee.

O data ar fi vorba despre duo-ul dintre John Mellencamp (care vine mai curand dinspre folk-rock si americana) si mai vechea sa colaboratoare Karen Fairchild. O piesa (The Ride Back Home) filmata intr-o capela si inspirata, dupa cum o recunoaste solistul insusi, din genul de gospeluri interpretate de Johnny Cash.

Apoi ar fi timbrul incredibil de grav pentru vocea unui solist de americana de 29 de ani din melodia cu lipici The Weary Kind. Ryan Bingham a compus piesa impreuna cu T-Bone Burnett, aceasta fiind dealtfel tema muzicala a excelentului film Crazy Heart (piesa a luat un Oscar, dar si Jeff ”The Dude” Bridges, interpretul unui cantaret country ajuns finalul carierei, a mai capatat un binemeritat trofeu al Academiei).

Reclame

Posted in Stiri | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Taraful Haiducilor, invidiat de indie rockeri

Posted by Victor pe 05/04/2010

Un acordeon suna ba ca la o hora din Apalasi, ba ca intr-o sansoneta de pe malul Senei, ba ca intr-o spelunca argentiniana cu dansatori pusi pe jar de noul tango (Piazzolla). Se adauga un drobo apasat, un banjo de bluegrass si o vioara care-ti aduce aminte de folkul descoperit de folcloristi prin anii ’40-’50 in creierii muntilor din sud-estul SUA. Black Prairie – asa le-a placut sa-si boteze proiectul nou-nout celor trei membri ai formatiei indie rock Decemberists din Portland, la care se adauga inca doi artisti de pe scena aceluiasi oras.

Albumul de debut, Feast of the Hunter’s Moon, va fi lansat la inceputul lui aprilie dar poate fi deja ascultat pe site-ul oficial al trupei ori pe portalul postului national american de radio, NPR.

Aranjamentele muzicale adesea sumbre te duc cu gandul la preerii maturate de umbrele unor nori amenintatori, dar exista si ritmuri sprintare amintind fie de bluegrass, fie de exotisme klezmer sau tiganesti. E haioasa o nota (8 martie) de pe contul Twitter al formatiei:

  • „Daca am vrea sa compunem o piesa in genul Tarafului Haiducilor, ar trebui sa ne apucam mai serios de baut si de fumat”.

Posted in Albume, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , | Leave a Comment »

„Red House” si Janis Joplin: sa auzi si sa nu crezi

Posted by Victor pe 03/04/2010

„Prima data cand am cantat in public a fost intr-un cover band din San Diego. La acea data, vocea mea nu era nici pe sfert la fel de personalizata fata de cum suna acum. Aveam o fusta mini de culoare roz si vroiam sa fac impresie. Dupa concert toata lumea a venit la mine si mi-a spus: ‘Doamne-dumnezeule, esti leit Janis Joplin‘. A fost pentru prima oara cand mi s-a spus asta, iar eu nici macar nu o ascultasem pe Janis asta. Au trecut pe putin douazeci de ani de atunci. (…)”

„Am crescut ascultand muzica soul. Ascultam canalele radio de soul. Cand eram mai mica, se canta mult soul si pop si cam asta ascultam. Nu ascultam posturile radio de rock, unde sunt sigura ca se difuzau piesele lui Janis Joplin”, povesteste Cee Cee James, intr-un interviu din revista online BluesWax. Excelenta vocalista a fost nominalizata la categoriile Cea mai buna solista de blues si Cel mai bun compozitor de blues din 2009 la premiile ce vor fi oferite in luna mai de Societatea de Blues din Washington.

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

S-au mai dus doi

Posted by Victor pe 02/04/2010

Doi artisti excelenti din zona blues-jazz s-au stins in ultimele zile.

Supranumita the Blues Queen of New Orleans, Marva Wright a murit la doar 62 de ani in urma unui atac cerebral. ”Bluesiana Mama”, cum isi spune intr-o piesa, a ”debutat” la noua ani in corul bisericii baptiste, iar inflexiunile gospel se simt foarte bine in vocea ei.

Herb Ellis a murit la 88 de ani, bolnav de Alzheimer. Chitaristul de jazz a facut parte in anii 50 din trio-ul lui Oscar Peterson, dar a cantat si cu Ella Fitzgerald, Jimmy Dorsey si Louis Armstrong.

Posted in Stiri | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Negrotei si taranoi: primele inregistrari de blues si hillbilly

Posted by Victor pe 01/04/2010

Etichetele ”race” si ”hillbilly” erau frecvent folosite intre anii ‘20 si ‘40 pentru a numi genurile muzicale din sudul SUA ascultate/interpretate de afro-americani, respectiv de albi. In ciuda segregarii publicitare, albumele apucau cai incrucisate si asa se face ca genurile blues si country-folk se imprietenesc in cluburile de dans si in patefoanele vecinilor.

De fapt, influente reciproce intre blues si country existau deja, asa cum o dovedeste straniul interpret de banjo Dock Boggs, care hibridizeaza in anii ’20-’30 folkul din Apalasi cu bluesul din Delta:

Desi ”race music” este azi o formula incorecta politic, in anii ‘20, eticheta tinea mai degraba de un sentiment de mandrie, de identitate de rasa. Cand un om de culoare dorea sa-si exprime mandria fata de mostenirea sa etnica, se referea la sine ca la “a race man”.

Eticheta “race music” a fost lipita inca de la primele inregistrari de blues, dar n-a fost aplicata atat de frecvent jazzului, mai ales celui adresat albilor si asezat la raftul de “pop music”. „Race music” erau de pilda primele discuri de blues realizate pe la inceputul anilor 1920 de Mamie Smith si vandute ca painea calda: 75.000 de exemplare, o cifra fenomenala pentru acea data. Ascultati o mostra din “crazy bluesul” artistei de vodevil:   

Muzica “hillbilly”, botezata mai tarziu “country/western” se naste din baladele imigrantilor din insulele britanice. Prima inregistrare cu succes comercial este semnata in 1923 de un cantaret din statul Georgia: Fiddlin’ John Carson. Genul prinde repede la fermieri si muncitori, mai ales prin intermediul radioului, mai ieftin decat inregistrarile pentru fonograf.

(Sursa: Larry Starr si Christopher Waterman, American Popular Music, Oxford University Press, 2003)

Posted in Portrete, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Blues din Apalasi

Posted by Victor pe 29/03/2010

Appalachian blues, adica bluesul de la munte, e corespondentul ”mocanesc” al bluesului din delta fluviului Mississippi. Desi din zona Apalasilor se trag voci celebre, precum regele soulului (James Brown), imparateasa bluesului (Bessie Smith) si regina bluesului (Dinah Washington), regiunea a n-a fost pana de curand considerata drept o zona semnificativa pentru muzica de culoare.

S-a considerat multa vreme ca din state ca Georgia, Tennessee, Georgia, cele doua Caroline si cele doua Virginii nu putea iesi un subgen distinct de muzica afro-americana, caci ponderea muzicienilor de culoare ar fi fost prea mica, acestia fiind depasiti categoric de interpretii albi de country. Brownie McGhee, nascut in Tennessee, este este unul dintre reprezentantii a ceea am putea numi ”blues din Apalasi” (sigur, eticheta e cumva sinonima cu ”folk blues” sau ”country blues”). Ascultati-l pe McGhee intr-o piesa solo, altfel decat il stiti preabine, adica in duo cu muzicutistul Sonny Terry.

Cantaretii de blues (care nu erau chiar atat de rari in Apalasi, fiind atrasi din sud mai ales de regiunile urbane) si cei de folk/country au ”prins” meserie unii de la altii. Casa de discuri a muzeului national al SUA, The Smithsonian Institute, a lansat luna asta o compilatie relevanta, Classic Appalachian Blues, un disc compus din inregistrari de la festivaluri de ”american folk music”, dar si din catalogul producatorului Moses Asch, care, inspirat de etnomuzicologul John A. Lomax, a continuat in anii ‘50-‘60 munca de teren si de culegere a muzicii traditionale.

Alaturi de McGhee il regasiti pe compilatie si pe Pink Anderson, nascut in Carolina de Sud. Numele sau a inspirat jumatate din numele de botez al trupei Pink Floyd, partea a doua provenind de la un alt cantaret de blues (Floyd Council)

Fata de chitara din Delta blues, ritmul bluesului din Apalasi e mai alert, la fel ca in country-ul dansant, dialogul chitara-voce este mai rar, iar expresivitatea tonala este sacrificata in favoarea dexteritatii instrumentale (de obicei, se canta cu un degetul mare linia de bass si cu alte doua linia melodica). E clar ca muzica albilor din Apalasi si-a spus aici cuvantul, dar si reciproca e valabila.

Albii obisnuiau sa traga cu urechea la petrecerile negrilor si sa invete, de pilda, cum sa ciupeasca din banjo. Doc Watson, orb din cauza unei infectii din copilarie, a invatat cate ceva de la bluesman-ii de culoare. Compilatia din Apalasi il include cu celebra melodie Sitting on the Top of the World, un standard in blues si bluegrass, reluat, printre altii, de Ray Charles, Bob Dylan, Cream si Jack White.

Posted in Albume, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Cati neuroni pierdem intr-o ora

Posted by Victor pe 25/03/2010

My brain is always ticking, my brain, incepe parodia bluesy a octagenarului Mose Allison, intitulata My Brain, piesa inregistrata pe noul disc lansat in aceasta luna. Si se incheie intr-o nota usor alzheimeriana. My brain is losing power/ 1,200 neurons every hour/ My brain, cool little cluster, that’s my brain, se plange octagenarul povestas, botezat ”The William Faulkner of Jazz”, ironic si pus pe sotii, aducandu-mi aminte de poantele lui Alexandru Andries 🙂 

E clar ca orice asemanare cu celebra piesa de Chicago blues My Babe, scrisa de Willie Dixon este pur intamplatoare. La cei 82 de ani, Mose Allison tocmai a lansat al 50-si-nu-stiu-catelea album, The Way of the World. ”Nu vad de ce a mai trebuit sa fac inca un album, de vreme ce am lansat destule si nici unul nu s-a vandut prea bine”, glumeste Allison, care abia s-a lasat convins de producatorul sau sa reintre in studio. 

Fan infocat al lui Kurt Vonnegut, Allison a trait pana la 13 ani intr-un orasel fara curent electric din Mississippi. Cand a ajuns lumina si-n localitatea sa, ”tot orasul luminat arata ca un fel de Broadway”, isi aminteste bluesmanul, intr-un interviu pt. NPR. Cu electricitatea, a venit si radio-ul, asa ca prima compozitie a lui Allison a fost inspirata de reclamele de la radio si se chema The 14-Day Palmolive Plan. Ascultati-l insa cu un standard de pe vremea bunicii.

Posted in Portrete, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »