Just Blues

blues, folk, americana si alte radacini

Posts Tagged ‘New Orleans’

Dr. House, molipsit de New Orleans

Posted by Victor pe 21/05/2011

Când nu scrie pastișe după romane polițiste și când nu pune diagnostice care de care mai fanteziste, domnul Hugh Laurie (aka Dr. House) cântă blues. Și nu doar din voce sau din chitară. Le zice bine și din muzicuța, pian și saxafon. Noul său disc se cheamă ”Let Them Talk” (a fost lansat pe la jumătatea lui aprilie) și e plin de reluări după piese standard cu iz de New Orleans (de unde vin și doi dintre colaboratorii de pe album: Dr. John și Irma Thomas, ca să nu mai vorbim de aranjamentele muzicale marca Alain Toussaint). Să-l lăsăm dară să grăiască:

 

 

  

Metropotama Cristina Petrescu scrie o recenzie despre album, din care preiau o autocaracterizare a bluesman-ului nostru: 

Nu m-am născut în Alabama în anii 1890, nu am mâncat niciodată mamaligă, nu am dat cu sapa pe câmp și n-am călătorit în vagonul vreunui marfar. Nici o țigancă nu i-a prezis ceva maică-mii atunci când m-am născut eu, și nici nu mă urmarește vreo haită de câini, din ce îmi dau eu seama. Albumul ăsta o să arate că sunt un englez alb care aparține clasei de mijloc și care, fără să se ascundă, trece granița catre muzica și mitul sudist american.

Și pentru că toată lumea îl citează mai degrabă ca ”Dr. House”, vă reamintesc de un alt rol la fel de hazos și de bine jucat din ”Jeeves and Wooster”:

 

   

    

   

Posted in Albume | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Cum se sărută broscuțele?

Posted by Victor pe 10/04/2010

Doi brotaci lipicioși se mânjesc cu jegul din mlaștina din New Orleans (the bayou), se lasă în puterea unor pase de magie voodoo, sunt fugăriți de spirite demonice prin cimitir, cântă dixieland cu crocodilul-trompetist Louis (Armstrong?), se iau la harța cu trei țăranoi sudiști bătuți cu leuca, țopăie prin curtea conacului unui patron al unei fabrici de zahăr rafinat din sângele și sudoarea culegătorilor de pe plantații.

Ce poate fi mai instructiv pentru un puști din 2010? Noua producție Disney The Princess and the Frog face toți banii. Rescriere intriga fraților Grimm în culori și linii old school, așa cum vedeam acum 20 de ani pe VHS-uri și include o coloană sonoră produsă de Randy Newman, care și-a petrecut o parte din copilărie chiar în New Orleans. Cantautorul a gătit o tocăniță (gumbo, îi spun creolii) din tot ce reprezintă orașul în care s-a născut jazzul: zydeco, dixieland și blues, alămuri și refrene gospel.

Cum era de așteptat, din bietul soundtrack a fost scoasă la înaintare cea mai ternă piesă care a ajuns in heavy rotation pe Disney Channel (Never Knew I Knew, o acadea R&B interpretată de Ne-Yo). V-am pregătit altceva în tocănița din seara asta, ceva care mi-a amintit de o altă coloană sonoră inspirată, cea din Cartea junglei. Gustați, deci, un blues cântat de Anika Noni Rose (care joacă și în pielea broscuței mulatre) și apoi le pièce de résistance, un zydeco ce m-a uns pe suflet, Gonna Take You There. Mda, mai există și altceva pe lumea asta în afară de Hannah Montana 🙂

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Galagie, frate! Sfanta treime a chitarei

Posted by Victor pe 10/03/2010

Mainile unui tamplar bat niste cuite intr-o scandura, intind o coarda si gata-i chitara, numai buna pentru un slide blues amplificat. Asa incepe documentarul It Might Get Loud (2009), realizat de Davis Guggenheim.

Nu te-ai fi asteptat ca tipul care a regizat documentarul eco-glossy cu Al Gore An Inconvenient Truth sa croiasca un film in care personajul principal sa fie chitara. Trei vrajitori ai corzii electrice din tot atatea generatii te plimba prin locurilor lor din copilarie sau in studiourile unde au cantat, dar ce e haios e ca apuca si sa se intalneasca, sa schimbe impresii si sa traga un jam session.

Dintre un Jimmy Page imbatranit si cam plafonat, un The Edge inteligent, dar care te plictiseste cu vesnicele riffuri U2 si un Jack White (The White Stripes, The Raconteurs si, dupa turnarea filmului, The Dead Weather) plin de viata, spontan, vesnic flamand dupa experimente si combinand genial garage rockul cu roots music, nu e greu sa va dati seama cine a furat filmul 🙂

Ideea de a alatura trei virtuosi ai chitarii electrice mi-a adus aminte de un alt documentar-jam mai vechi, in care au fost alaturati trei mari pianisti din New Orleans. Tuts Washington, Professor Longhiar si Allen Toussaint au fost surpinsi in documentarul Piano Players Rarely Play Together (1982) la repetitiile pentru un concert inedit care n-a mai avut loc niciodata pentru ca Professor Longhair a murit cu doua zile inainte de data showului.

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments »

Salata de New Orleans

Posted by Victor pe 07/03/2010

Vocea gospel se tanguie printre ritmurile conga, un bas funky se lupta din greu sa tina pasul cu niste riffuri rock de anii ’70, iar o muzicuta rautacioasa se baga in seama printre ecouri electro. Iata cine sunt vinovatii:

  • Irma Thomas a primit acum trei ani primul ei Grammy dupa vreo 40 de ani de rhythm and blues, are 69 de ani, e contemporana cu Aretha Franklin si Etta James, dar a inceput sa fie bagata in seama abia pe la finele anilor ’90, fiind chiar botezata „The Soul Queen of New Orleans”.
  • Galactic, o excelenta trupa de improvizatie jazz, funk si hip-hop, imbina genial chitara amplificata cu alamurile, versificatiile rap si beaturile electro. Oamenii astia suna intr-adevar ca de pe alta galaxie. Ascultati colaborarea cu Irma Thomas din piesa Heart of Steel, care e doar una dintre gemele trupei din New Orleans de pe albumul lor lansat in februarie Ya-Ka-May.

Si aici o poveste despre izul muzical de New Orleans si proaspatul album al galacticilor:

Posted in Albume, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Pe masa de spital

Posted by Victor pe 02/06/2009

Faceti cunostinta cu dl. Allen Toussaint, textier, pianist si mai cu seama producator al unor artisti de soi iviti din fertilul New Orleans (Dr. John, Lee Dorsey). A scris melodii pentru mai-marii soulului anilor ’60 si a avut timp sa scrie si pentru The Who sau Rolling Stones. La batranete l-a apucat dorul de jazz. Acel jazz, caruia in interbelicul din New Orleans toata lumea ii spunea „blues”. Dupa o colaborare interesanta (spre folk si bluegras) cu Elvis Costello, anul acesta Toussaint a scos un nou CD, „The Bright Mississippi”. Ascultati de pe noul LP un standard plin de melancolie care povesteste despre barbatul care-si gaseste femeia moarta la spital.

St. James Infirmary Blues” este o piesa devenita celebra in anii ’20, insa numele compozitorului n-a ramas in memoria colectiva (unii atribuie totusi melodia promotorului de jazz Irving Mills). Piesa a circulat in diverse variante, fiind interpretata de lume buna, de la King Oliver si Cab Calloway la Dr. John si White Stripes. Iata mai jos varianta clasica a lui Louis Armstrong (dupa clip aveti si versurile).

I went down to St. James Infirmary,
Saw my baby there,
Set down on a long white table,
So sweet, so cold, so fair.
Let her go, let her go, God bless her,
Wherever she may be,
She can look this wide world over,
She’ll never find a sweet man like me.
When I die, want you to dress me in straight-leg shoes,
Box back coat and a stetson hat,
Put a 20 dollar gold piece on my watch chain,
So the boys’ll know that I died standing pat.

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Divele soul-blues ale lui 2009 (Blues Music Awards, partea a 2-a)

Posted by Victor pe 09/05/2009

La categoria “Soul Blues Album of the Year”, Irma Thomas, supranumita “regina soul din New Orleans” a castigat cu albumul “Simply Grand”. Pariul discului a fost sa invite pentru fiecare piesa cate un alt pianist, asa ca pe albumul de anul trecut ii puteti asculta, de pilda, pe Dr. John, pe Randy Newman, dar si pe Norah Jones.

Venerabila Irma Thomas a navigat putin in mainstream in anii ’60, epoca de glorie a soulului. Chiar daca n-a devenit la fel de celebra precum Aretha Franklin, i-ati ascultat cu siguranta o parte din hiturile de la acea data. Ca sa va dau doar un exemplu, Irma Thomas canta in 1964 „Time In on My Side” mai dihai decat Rolling Stones. Recunoasterea a venit abia dupa 45 de ani de cariera: acum doi ani, regina soul primea Grammy-ul pentru cel mai bun album de blues contemporan.

De pe ultimul disc, va propun o piesa care te duce cu gandul, vrei nu vrei, la Katrina si New Orleans. De altfel, dupa inundatiile de acum cativa ani, multe albume blues si soul au fost marcate de traumele lasate de uragan. Piesa se cheama „River Is Waiting”. Este o reluare a unei compozitii a lui John Fogerty, cantata intr-o varianta usor dusa spre gospel, gen de care Irma Thomas s-a apropiat mai cu seama in anii ’90.

Etta James (71 de ani) este o veche abonata la premiile pentru soul-blues si blues traditional: pana acum are 17 distinctii Blues Music Awards. Dar poate ca si mai importante sunt cele patru Grammy-uri obtinute pana in prezent. Cu vocea sa contraalto, reuseste un sound aflat la granita dintre jazz, soul si blues, lucru evident chiar in una dintre cele mai celebre piese ale sale, „At Last”. (Piesa a fost interpretata in filmul de anul trecut „Cadillac Records” de catre Beyonce care s-a impaunat atat de mult cu melodia si cu faptul ca a jucat rolul lui Etta James, incat aceasta din urma a inceput sa vitupereze contra interpretarii jalnice a lui Beyonce). Ascultati, insa, alta melodie la fel de celebra, „I’d Rather Go Blind”, lansata in anii ’60 si preluata ulterior de Koko Taylor, Rod Stewart, Paul Weller si, ati ghicit!, Beyonce.

Posted in Portrete, Stiri | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment »

Lectii de voodoo de la un frantuz nascut in mlastina

Posted by Victor pe 05/05/2009

Acolo zice Francis Cabrel ca s-a nascut. Si nu oriunde, ci in mlastina din delta fluviului Mississsippi, adica in “bayou” cum se spune in Louisianna. Trubadurul frantuz imi bazaie in cap de cateva saptamani dupa ce l-am auzit de mai multe ori la RFI cu piesa “Né dans le Bayou”.

“J’étais dans les meilleurs à l’école de vodou/ Des sorciers noirs de New Orléans/ J’suis né dans le Bayou”, canta Cabrel pe melodia de pe cel de-al 12-lea album aparut primavara trecuta, “Des roses et des orties”. Am postat mai jos piesa cu pricina, cu mentiunea ca este un cover dupa swamp rockul “Born on the Bayou” al celor de la Creedence Clearwater Revival.

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »