Just Blues

blues, folk, americana si alte radacini

Posts Tagged ‘pian’

Ce trebuie să știi înainte să ajungi la Herbie Hancock

Posted by Victor pe 28/10/2010

Din  ce-am apucat să googălesc, pare-se că în turneul în care abia a pornit, Herbie cânta la începutul concertelor piese de pe coloratul și multietnicul său album The Imagine Project lansat chiar în vara asta (veți asculta, printre altele, și o variantă mai jazzy la piesa lansată de Peter Gabriel și Kate Bush Don’t Give Up, plus alte ritmuri africane și latino). Herbie nu la prima sa ieșire din decorul îngust al jazzului (acum vreo 5 ani a scos un album pop în care dueta, printre altele, cu Christina Aguilera și Annie Lennox), dar acum e mai etno ca oricând. Vedeți aici ce se întâmplă când un jazzman devine globtrotter:

  

   

Genialul pianist, care tocmai a schimbat în acest an prefixul (70), va cânta în doua parte a concertului câteva dintre mai bătrânele sale hituri care se întind de la începutul anilor 60 încoace. Va recomand interviul de mai jos în care Herbie Hancock explică de ce este atât de deschis față de muzica pop (e și o anecdotă haioasă în care îl vizitează pe mentorul său Miles Davis, care avea împrăștiate prin casă discuri cu Rolling Stones, James Brown și Cream) și zice câteva vorbe despre hiturile sale.

Dintre standard-urile autoprezentate nu lipsesc Cantaloupe Island (compusă în 64, dar redevenită hit în 1993 când rapperii de la Us3 reînvie poate cea mai celebră dintre temele compuse de Hancock), Watermelon Man (cu influențele sale soul-funk și referințele la originile afro) și, desigur, RockIt cu percutantele clape de orgă electrică optzecistă.

   

Ce, cine, când și unde, vezi pe site-ul organizatorilor.

Anunțuri

Posted in Concerte, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , | 4 Comments »

Cel mai titrat pianist de jazz al momentului vine la București

Posted by Victor pe 31/08/2010

Spectacolul lui Herbie Hancock va avea loc pe 29 octombrie, la Sala Palatului din Bucuresti!

Cu un portofoliu ce reuneste 50 de albume proprii, peste 20 de milioane de copii vandute in intreaga lume, 12 premii Grammy, un premiu Oscar si numeroase colaborari de succes alaturi de nume celebre precum Miles Davis, Joni Mitchell, Stevie Wonder, Sting, Annie Lennox, Christina Aguilera, Carlos Santana, Norah Jones sau Leonard Cohen, Herbie Hancock este considerat unul dintre cele mai reprezentative nume ale jazz-ului modern international, toamna aceasta publicul roman avand sansa sa-l vada pentru prima data intr-un concert live.

 

 

Herbie Hancock a fost un inovator al muzicii, fiind unul dintre primii compozitori care au imbinat sintetizatorul cu elemente de soul si funk, redefinind complet sonoritatile jazz-ului. Dupa cei cinci ani petrecuti alaturi de Miles Davis Quintet, Herbie Hancock experimenteaza cariera solo, lansand cateva albume precum “Maiden Voyage”, “Empyrean Isles”, sau “Speak Like a Child”. In 1973, revine insa la formula de grup, punand bazele trupei The Headhunters alaturi de care a inregistrat albumul “Head Hunters”, primul album din istoria jazz-ului premiat cu discul platina! Au urmat alte 11 materiale discografice prezente in topurile muzicale ale anilor ’70, compozitiile sale din aceasta perioada fiind o extraordinara sursa de inspiratie pentru generatiile urmatoare de artisti.

Herbie Hancock se va afla toamna aceasta pentru prima data in Romania, artistul urmand a sustine un concert pe 29 octombrie, la Sala Palatului din Bucuresti, biletele fiind disponibile pe http://www.myticket.ro si in reteaua magazinelor Diverta, incepand de miercuri, 1 septembrie, la urmatoarele categorii de pret, in functie de pozitia fata de scena: 80, 120, 160, 200, 240 lei.

 

Sursă: comunicat de presă Emagic

Posted in Concerte | Etichetat: , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Cati neuroni pierdem intr-o ora

Posted by Victor pe 25/03/2010

My brain is always ticking, my brain, incepe parodia bluesy a octagenarului Mose Allison, intitulata My Brain, piesa inregistrata pe noul disc lansat in aceasta luna. Si se incheie intr-o nota usor alzheimeriana. My brain is losing power/ 1,200 neurons every hour/ My brain, cool little cluster, that’s my brain, se plange octagenarul povestas, botezat ”The William Faulkner of Jazz”, ironic si pus pe sotii, aducandu-mi aminte de poantele lui Alexandru Andries 🙂 

E clar ca orice asemanare cu celebra piesa de Chicago blues My Babe, scrisa de Willie Dixon este pur intamplatoare. La cei 82 de ani, Mose Allison tocmai a lansat al 50-si-nu-stiu-catelea album, The Way of the World. ”Nu vad de ce a mai trebuit sa fac inca un album, de vreme ce am lansat destule si nici unul nu s-a vandut prea bine”, glumeste Allison, care abia s-a lasat convins de producatorul sau sa reintre in studio. 

Fan infocat al lui Kurt Vonnegut, Allison a trait pana la 13 ani intr-un orasel fara curent electric din Mississippi. Cand a ajuns lumina si-n localitatea sa, ”tot orasul luminat arata ca un fel de Broadway”, isi aminteste bluesmanul, intr-un interviu pt. NPR. Cu electricitatea, a venit si radio-ul, asa ca prima compozitie a lui Allison a fost inspirata de reclamele de la radio si se chema The 14-Day Palmolive Plan. Ascultati-l insa cu un standard de pe vremea bunicii.

Posted in Portrete, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

Trei piane intr-unul

Posted by Victor pe 23/03/2010

Art Tatum este pianistul care complexa in doi timpi si trei miscari orice jazzman din anii ’30-’40. Aranjamentele si armoniile sale bogate, alerte si sincopate i-au facut pe unii sa-l critice ca e „prea tehnic”

Cu toate astea, un Vladimir Horowitz sau un Fats Waller se inclinau oricand in fata sa. Orb de un ochi, dar mare iubitor al jocului de carti, Art a fost pe nedrept lasat undeva in linia a doua, neavand succesul comcercial al altor pianisti de jazz carora le-a fost „baci” (Thelonious Monk sau Oscar Peterson).

Venind din epoca ragtime-ului, Art Tatum a interpretat la fel de bine piese romantice, standards sau melodii de pe Broadway. Aranjamentul pentru solo-ul „Tiger Rag” din 1933 suna de ca si cum ar fi fost interpretat la un jam cu trei pianisti.

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Galagie, frate! Sfanta treime a chitarei

Posted by Victor pe 10/03/2010

Mainile unui tamplar bat niste cuite intr-o scandura, intind o coarda si gata-i chitara, numai buna pentru un slide blues amplificat. Asa incepe documentarul It Might Get Loud (2009), realizat de Davis Guggenheim.

Nu te-ai fi asteptat ca tipul care a regizat documentarul eco-glossy cu Al Gore An Inconvenient Truth sa croiasca un film in care personajul principal sa fie chitara. Trei vrajitori ai corzii electrice din tot atatea generatii te plimba prin locurilor lor din copilarie sau in studiourile unde au cantat, dar ce e haios e ca apuca si sa se intalneasca, sa schimbe impresii si sa traga un jam session.

Dintre un Jimmy Page imbatranit si cam plafonat, un The Edge inteligent, dar care te plictiseste cu vesnicele riffuri U2 si un Jack White (The White Stripes, The Raconteurs si, dupa turnarea filmului, The Dead Weather) plin de viata, spontan, vesnic flamand dupa experimente si combinand genial garage rockul cu roots music, nu e greu sa va dati seama cine a furat filmul 🙂

Ideea de a alatura trei virtuosi ai chitarii electrice mi-a adus aminte de un alt documentar-jam mai vechi, in care au fost alaturati trei mari pianisti din New Orleans. Tuts Washington, Professor Longhiar si Allen Toussaint au fost surpinsi in documentarul Piano Players Rarely Play Together (1982) la repetitiile pentru un concert inedit care n-a mai avut loc niciodata pentru ca Professor Longhair a murit cu doua zile inainte de data showului.

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 Comments »

Ospatar, un boogie vechi din ’47!

Posted by Victor pe 18/09/2009

“Termenul boogie-woogie era, pare-se, folosit pentru a desemna un prilej de dans ori un loc unde se poate dansa, un local cu muzica live sau un restaurant cu jukebox. Apoi, si-a schimbat sensul, referindu-se la dansul insusi (boogie) si la un tip de muzica specific pentru aceste locuri.

Boogie-Woogie este un gen de blues bazat pe riffuri, respectand de cele mai multe ori structura de 12 masuri. Cel mai adesea este asociat cu pianul, dar poate fi cantat si la chitara sau de catre o formatie. Riffurile sunt interpretate de obicei intr-un registru mai grav, peste care vine un alt strat cu o melodie blues, instrumentala sau vocala, situata intr-un registru mai acut” (David Evans, “The NPR Curious Listener’s Guide to Blues”, 2005)

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , | Leave a Comment »

Ultimul mohican din Delta blues

Posted by Victor pe 25/08/2009

Cum omul nostru are 96 de ani, n-am mai stat sa verific daca intr-adevar este ultimul in viata din generatia lui Robert Johnson. (Daca aveti alte nume, le astept cu curiozitate.) Pana atunci, vi-l propun pe venerabilul Pinetop Perkins, dublu premiat cu Grammy, care inca mai canta la festivaluri si prin baruri. E drept, cu greu mai distingi ceva din mormaielile nonagenarului.

Bluesmanul nostru s-a nascut pe o plantatie, e analfabet (de fapt, a terminat doar trei clase) si ultimul supravietuitor din familia. Desi nu stie sa citeasca nici cuvinte, nici note muzicale, a inceput sa cante blues la chitara. A fost insa injunghiat in umar de o femeie  (ar fi putut fi o crima pasionala) si desi a supravietuit, a trebuit sa renunte la chitara, asa ca s-a apucat, cu spirit autodidact, de pian.

In anii 30-40, a cantat in Mississippi cu Sonny Boy Williamson, dupa care l-a insotit 12 ani pe Muddy Waters in perioada sa de glorie, fiind dealtfel cel mai apreciat dintre pianistii sai. Mai apoi, a cantat cu fostii tovarasi de trupa in Legendary Blues Band, ramand o lunga perioada intr-un nedrept con de umbra.

Ironia e ca Pinetop Perkins s-a lansat intr-o cariera solo abia dupa 80 de ani, cand s-a dizolvat grupul fostilor mamuti ai lui Waters. Din 1992 incoace, a lansat 15 albume solo (unul pe an), iesind in sfarsit din umbra. Mi-a placut mult cum a raspuns bluesmanul autodidact la clasica intrebare pusa de revista Elmore Ce muziciani v-au influentat cel mai mult?

„Imi plac toti muzicienii de calitate, toti cei care stiu sa cante ca lumea. Imi place boogie-woogie. Nu au existat niste persoane care sa imi dea lectii, am invatat sa cant ascultand discuri. Mi-a placut Pinetop Smith, mi-a placut ce facea. Am cantat cu atatia multi altii, incat le-am uitat si numele”, spune patriarhul bluesului.

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , | 2 Comments »