Just Blues

blues, folk, americana si alte radacini

Posts Tagged ‘punk’

Combat Cajun

Posted by Victor pe 31/01/2011

Într-o fermă veche de două secole (vezi clipul de mai jos), undeva lângă Geneva, trei muzicieni de garage-cajun cultivă ardei iuți, îi vând uscați și la borcan și, pe deasupra, mai vând și țuică făcută din fructele din curte.

Când nu se joacă de-a viața la țară, trioul Mama Rosin străbate festivalurile de muzică tradițională și dansează în pașii sincopați de cajun (two-step). La început, au încercat să cânte blues, dar nu prea le-a ieșit. Fani ai trupelor The Clash și The Velvet Underground, elvețienii francofoni au descoperit că ritmurile drăcești cajun/zydeco li se potrivesc mai bine. Și ca limbă, și ca spirit. Așa că au combinat punkul cu bătrânul cajun și a ieșit ceea ce ei numesc COMBAT CAJUN 🙂

  

   

 

Sufletul trupei sunt cei doi frați de cruce Robin Girot (chitară, banjo, voce, frotteur) și Cyril Yeterian (melodeon, voce). Cei doi se laudă cu ferma lor de lângă Geneva, un fel de ”bayou elevețian”, și sunt necăjiți că în America, cei proveniți din cultura creolă nu mai vor să vorbească franceza și nici să învețe să cânte la instrumentele aduse de strămoșii lor, care învadaseră Louisiana acum două-trei secole.

Oricum, globalizarea funcționează, iar cajunul răsună la fel de bine și în Elveția. Cântat, printre alții, de un libanez care vinde pastă de ardei iuți. ”Acum vânzarea conservelor merge aproape la fel de bine ca CD-urile. E ceva neobișnuit, dar niciodată n-am ținut să trecem drept o trupă convențională. Gândiți-vă, eu am un nume armean, m-am născut în Libia, trăiesc în Elveția și cânt muzică Cajun – nu vi se pare o nebunie?”, spune Yeterian într-un interviu pentru The Guardian.

   

  

  

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , | Leave a Comment »

Jodeling, texani si horror rock

Posted by Victor pe 16/03/2010

Falsetto-urile muntenilor tirolezi au intrat in blues in jurul anului 1920 prin intermediul spectacolelor americane de vodevil. Omul de legatura a fost chitaristul alb Jimmie Rodgers. Inainte s-o apuce covarsitor spre country, el a preluat jodelingul din vodevil si l-a adaptatat la bluesurile pe care le invatase direct de la acei ”hobos” din Delta. Ascultati un exemplu de ”blue yodel” in piesa T for Texas:

Vocalizele de origine austriaco-elvetiana nu prea au prins la muzicienii de culoare, in schimb au fost preluate cu ceva mai mult entuziasm in bluegrass si in country, in general. Apoi, de aici pana la horror rock (ascultati mai jos insolita interpretare a punkerilor californieni de la The Cramps) n-a fost decat un pas miiiic de tot. Iata una dintre celebrele piese ale lui Rodgers, The Muleskinner Blues, cantata in registru de garage rock:

Posted in Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , | Leave a Comment »

A murit Willy DeVille

Posted by Victor pe 09/08/2009

S-a stins fondatorul trupei punk Mink DeVille din anii ’70, cantaretul care in anii ’80 recupera (intr-o cariera solo) rock’n’rollul din anii ’60 si cel ce in anii ’90 avea printre cele mai bune concerte de blues din lume. Willy DeVille a murit joi, 6 august, in urma unui cancer pancreatic.

Pe site-ul sau oficial, scria de mai bine de jumatate de an ca artistul isi amana concertele din acest an din cauza unor probleme de sanatate. Imi amintesc de unul dintre concertele sale in trio (de la Paris, cred) in care DeVille trage intre versuri cate un fum de tigara, isi ia peste picior spectatorii tupeisti si canta bucati excelente din blues-ul si rock’n’rollul de peste Ocean. Rara combinatie de pasiune, sictir, ironie si respect pentru traditie…

Posted in Stiri | Etichetat: , , , , , , , , | Leave a Comment »

Debut Dead Weather: blues, punk si un dram de spaghetti western

Posted by Victor pe 03/08/2009

Dead Weather este cel mai nou proiect al punkerului cu suflet de bluesman Jack White.

Proaspatul hobby a lui Jack White s-a nascut dupa ce solista de la The Kills, Alison Mosshart, a pierdut autobuzul. In toamna anului trecut The Kills tocmai terminasera de cantat concertul programat in deschiderea progresivilor The Raconteurs (un alt proiect al lui White), cand si-au dat seama ca soferul autobuzului formatiei a disparut cu tot cu masina.

Ca sa mai uite de griji, Jack White i-a propus lui Alison Mosshart un jam session intr-un studio din Nashville, fieful trupei The Raconteurs. Initial s-au gandit sa compuna un single, insa dupa o noapte de joaca, aveau deja patru piese rotunde. N-a mai durat mult pana au obtinut tracklist-ul noului LP „Horehound”. CITESTE INTREAGA RECENZIE AICI. (B24Fun)

Cum vede un punker albumul de debut Dead Weather, vezi aici.

Si daca vrei sa asculti un excelent concert cu noul proiect al lui Jack White, clickeaza aici.

Posted in Albume, Recomandari, Stiri | Etichetat: , , , , , , , , , | 1 Comment »

Noul Hendrix al muzicutei

Posted by Victor pe 30/05/2009

Jason Ricci (sursa: www.eclectogroove.com)

Jason Ricci (sursa: http://www.eclectogroove.com)

Blues, rock psihedelic, funk, jazz si acorduri orientale, plus o energie si un look punk, cam asta e reteta straniului muzicutist Jason Ricci si a trupei sale New Blood.  „Ambasadorul bluesului pentru urmatoarea generatie” il numeste revista online „BluesWax”. Aceeasi publicatie il asemuieste pe tanarul muzician din Nashville, Tennessee, cu vrajitorul Jimi Hendrix. Caci Ricci pare sa revolutioneze muzicuta cu acelasi curaj pe care l-a dovedit si Hendrix cand reinventat chitara electrica.

„Putem sa avem incredere in Ricci ca ne va fi calauza potrivita spre noi teritorii muzicale si ca ne va insoti teferi inapoi acasa, imbogatiti cu experienta sa. Nu este bluesul din vremea buncii, dar ai putea-o s-o surprinzi batand ritmul din picior”, scrie „BluesWax”. Albumul lansat in aceasta primavara se cheama „Done With the Devil”. Ascultati doua piese de pe discul lui Ricci si compania.

Jason Ricci are abia 34 de ani si a fost nominalizat in 2009 la Blues Music Awards la categoria interpretilor la muzicuta. Omul a devenit celebru printre internauti multumita sumedeniei de clipuri educative postate pe YouTube si dedicate cantatului la muzicuta (cum sa sufli in ea, ce fel de muzicuta sa-ti cumperi, cum sa interpretezi iute la armonica etc.). Asa a reusit sa aduca la concerte sale oameni care nu mai intrasera in viata lor intr-un bar cu muzica pe viu. „Interpretii lor favoriti la muzicuta nu erau tipi ca Little Walter, Kim Wilson sau Charlie Musselwhite”, ci muzicutisti necunoscuti care stau acasa si fac filmulete cantand la muzicuta, povesteste Ricci.

Simbolurile new age prezente pe tricouri, pe tatuaje sau pe pagina online a lui Ricci n-ar trebui sa va sperie. Muzicutistul spune pe blogul sau ca simbolistica pe care o foloseste n-are de a face nici cu satanismul, nici cu miscarile oculte, cat cu ideea (si aici e vorba despre pentagrama) ca „puterea spiritului este deasupra materiei, ca spiritul este superior trupului, ca totul tine de vointa divina”. Amin…

Posted in Portrete, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment »

Willy DeVille, de la punk la blues

Posted by Victor pe 12/04/2009

Incurcate sunt caile Domnului. Pe la inceputul anilor ’70, Willy DeVille performa pe scena punk new-yorkeza, mai precis la clubul CBGB, pe unde mai aveau cantari si Blondie sau Ramones. Peste vreo 20 de ani, acelasi Willy (numit mai intai Mink) DeVille compunea un blues-tribut al carui nume spune totul: „Muddy Waters Rose Out Of The Mississippi Mud”.

DeVille mi-e drag pentru vocea lui ragusita de tigarile pe care le fumeaza intre piese si pentru ghiveciul de rock, soul, R&B, blues, cajun, mariachi si cabaret. Mi-e simpatic si pentru prezenta sa scenica ce merge de la stilul macho dispretuitor la genul povestasului pus pe glume. Dupa “ratacirile” punkiste, pe la finele anilor ’70, DeVille isi descopera modelul. Numele sau era John Hammond. Il stiti, e excelentul chitarist de slide blues care ne-a vizitat anul trecut.

Oricum, pana sa cante blues, DeVille si-a gasit cu greu stilul cantand rock’n’roll in genul anilor ’60, balade latin-rock sau melodii romantice inchinate Parisului si lui Edith Piaf. Daca-i asculti albumele din anii ’80 o sa auzi un coktail de americana si latin rock, asa cum se intampla si in piesa „Spanish Stroll”

Tot din categoria melodiilor siropoase face parte unul dintre putinele sale hituri, “Storybook Love”, melodie care apare pe albumul “Miracle” produs de Mark Knopfler (Dire Straits). Piesa apare pe coloana filmului “File de poveste” (“The Princess Bride”) si a fost nominalizata la Oscarul din 1987.

Slava Domnului ca in anii ’90 DeVille se intelepteste si se stabileste in New Orleans, unde colaboreaza cu legendarii bluseului si R&B-ului Dr. John, Eddie Bo si Allen Toussaint. Peisajul ii prieste, revine la radacinile rock’n’rollului, dar si la blues. In 2002, are un turneu european de pomina in formula de trio acustic (pian, contrabas, chitara). Inregistreaza atunci concertul de la Berlin si-l scoate pe un DVD extrem de apreciat. Ascultati din acest concert un cover stravechi, cantat de peste 50 de artisti, printre care se afla si Monsieur DeVille. Numele piesei: “Trouble in Mind”.

Posted in Portrete, Recomandari | Etichetat: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 1 Comment »